24 January 2008

2009 Opel Insignia - noi detalii şi fotografii oficiale






Odată cu prezentarea unor informaţii despre noul sistem inteligent de iluminare AFL ce va debuta pe noul Opel Insignia în 2008, producătorul a dat publicităţii noi detalii şi fotografii ale noului sedan de clasă medie.


Opel a fost primul producător auto ce a introdus iluminarea dinamică în curbe cu inovativul AFL (Adaptive Forward Lighting) în clasa de vehicule mijlocie, în 2003. În 2004, iluminarea dinamică a fost prezentă pentru prima oară şi în clasa compactă, dotând modelele Opel Astra. În 2006, Opel a introdus această tehnologie pe lista dotărilor modelelor Meriva şi Corsa, cu sistemul bi-halogen şi iluminarea în colţuri. Opel a fost un pionier în tehnologia iluminării auto pentru mulţi ani, iar acum, a venit timpul să prezintă o nouă generaţie a sistemului inteligent AFL.

Noua generaţie AFL ajustează automat distribuţia luminii de-a lungul profilului drumului, în funcţie de condiţiile de vizibilitate. Sistemul include nouă funcţii de iluminare şi va debuta pe Opel Insignia.

Noul model de clasă medie, ce va fi prezentat în premieră mondială în iulie 2008, la Salonul Auto de la Londra, are în dotare faruri cu lumini de zi (tehnologie LED), ce necesită un consum scăzut de energie (şi deci consum mai mic de carburant). Grafica noului sistem de iluminare vor face Insignia uşor de recunoscut atât ziua cât şi noaptea.

21 January 2008

Noul Opel Astra Sedan in detaliu





Opel a dezvăluit astăzi mai multe informaţii şi fotografii ale noului model Astra Sedan, un model cu patru uşi a cărui premieră mondială este programată pentru Istambul Motors Show.

Opel continuă tradiţia cu noul Astra Sedan, aşa cum şi primele două generaţii au fost disponibile în variante cu 4 uşi şi un portbagaj separat, de mari dimensiuni. Noul sedan dispune de acelaşi design bine proporţionat, cu linii dinamice alături de elemente de înaltă siguranţă.

Designerii noului model au adoptat ampatamentul mare de la varianta station wagon (2703 mm) pentru un spaţiu generos oferit pasagerilor din spate şi o capacitate de încărcare suficientă pentru portbagaj. Cu o lungime de 4618 mm şi un volum de 500 litri pentru portbagaj, noul sedan cu 4 uşi se poziţionează în gama superioară a maşinilor de familie.

Patru propulsoare de ultimă generaţie ECOTEC pe benzină şi diesel sunt disponibile pentru noul model Astra Sedan, cu cilindree între 1.3 şi 1.8 litri şi cu puteri între 90 şi 140 CP. Motorul cel mai performant, cel de 1.8 litri, pe benzină, dezvoltă 140 CP şi promite un condus performant şi dinamic.
Transmisiile sunt asigurate de cutii de viteze manuale cu 5 şi 6 trepte, precum şi cutii automate cu 4 rapoarte, alături de transmisiile manuale Easytronic. Astra oferă agilitate de top şi comportament dinamic precis, combinate cu înalte niveluri de siguranţă. Sisteme precum IDS (Interactive Driving System) şi suspensiile McPherson vor avea grijă de acest lucru. Sistemele de siguranţă din dotarea standard al tuturor variantelor Opel Astra Sedan includ: discuri de frână pentru roţile din faţă, ABS, CBC (Cornering Brake Control), Brake Assist, precum şi sistemul electrohidraulic de direcţie EHPS.

Noul Opel Astra Sedan vine în întâmpinarea nevoilor consumatorilor cu o gamă largă de dotări opţionale. Printre acestea se numără: farurile bi-xenon, sistemul HSA (Hill Start Assist), sistemul rapid de încălzire Quickheat şi sistemul de parcare Park Pilot.

Astra Sedan va avea trei variante de echipare: Essentia, Enjoy şi Cosmo. Essentia va avea în dotarea standard importante sisteme de siguranţă precum airbaguri frontale şi laterale, precum şi ABS. Detalii practice şi confortabile includ închiderea centralizată, geamuri faţă electrice şi banchetă rabatabilă 60:40. Varianta Opel Astra Enjoy va oferi si mai multe echipamente standard, incluzând aerul condiţionat, scaunul şoferului reglabil pe înălţime şi CD-radio CD30. Varianta de top, Cosmo, se distinge prin echipamente adiţionate de înaltă calitate, precum jante din aluminiu de 16 inch, volan îmbrăcat în piele, etc.

Noul model în familia Opel Astra va putea fi personalizat cu ajutorul a patru pachete suplimentare de echipamente:
- lumini şi vizibilitate (senzori de ploaie, oglinzi exterioare fotocromatice automate, sistemul ALC (Automatic Lighting Control))
- iarnă (scaunele faţă încălzite, spălător de faruri)
- confort scaun (scaunul şoferului ajustabil cu suport lombar)
- scaune din piele (adiţional pachetului „confort scaun”: scaune faţă sport, încălzite)

O alternativă la sistemul de aer condiţionat, disponibil în dotarea standard a variantei Enjoy, este disponibil sistemul automat de aer condiţionat alături de sistemul ECC (Electronic Climate Control). Gama extinsă a sistemelor infotainment este tipică pentru linia Astra, cu echipamente ce includ sisteme de navigaţie sau capabilităţi MP3. O consolă pentru telefon mobil cu interfaţă Bluetooth şi control vocal este de asemenea disponibilă, precum şi sistemul Twin Audio ce oferă audiţie separată pentru pasagerii din spate.

Reţeaua de distribuţie Opel, în Europa Centrală şi de Est, a crescut de la 320 dealeri, în 2002, la 380 în 2006, oferind aceleaşi standarde de calitate pentru serviciile prestate ca şi în restul Europei. Noul Opel Astra Sedan va fi un model important în gama producătorului, ştiut fiind că 67 % din clienţii din Turci ce au cumpărat un autovehicul din clasa compactă au ales un model sedan. În Rusia, procentul este de 65 %, în timp ce Polonia şi S-E Europei au fiecare câte aproximativ 15%.

16 January 2008

O noua aparitie in cadrul clasei medii



Noul Opel Vectra şi Signum:

Noile modele Vectra şi Signum sunt disponibile acum la distribuitorii Opel din România la un preţ CIP începând de la 14,352 Euro. Elementele de atracţie includ o secţiune frontală atractivă şi complet nouă, în limbajul dinamic de design Opel, o plajă de turaţii mai extinsă, motorizări turbo V6 cu o putere de top de 230 cp şi o capacitate de 2,8 litri, precum şi o gamă de caracteristici tehnice unice.

Noile modele Vectra şi Signum dispun, de asemenea, de un nou şasiu remodelat, inclusiv o direcţie optimizată din punct de vedere al preciziei pentru o dinamică a conducerii mai distinctă, cu un confort sporit. Şasiul IDSPlus (Sistem Interactiv de Conducere) cu sistem CDC electronic integrat (suspensii adaptive în timp real) este încă unic în cadrul acestei clase şi este disponibil acum cu şi mai multe variante de motorizare. Alte dotări de top: faruri bi-xenon cu iluminare adaptivă şi pentru curbe (AFL – Adaptive Forward Lighting), cât şi sistemul de filtrare diesel pentru particule, care nu necesită întreţinere. Dotările suplimentare includ un portal de ultimă generaţie pentru telefon mobil, prevăzut cu Bluetooth şi sistem de comandă vocală, şi sistemul innovator Trailer Stability Assist (Asistent de stabilitate la remorcare), care previne deplasarea instabilă pe şosea a combinaţiei autovehicul-remorcă.

“Noua secţiune frontală a autovehiculului exprimă dinamica de conducere superbă a noilor modele Vectra şi Signum. Împreună cu numeroasele inovaţii de primă clasă, calea pentru continuarea succesului în clasa medie este asigurată”, declară Hans H. Demant, vicepreşedinte al diviziei constructoare de maşini General Motors Europa. Compania a investit aproximativ 200 milioane de euro în noile modele Vectra şi Signum, care vor fi produse, ca şi precedecesoarele acestora, în uzina de ultimă generaţie din Rüsselsheim.

La scurt timp după lansarea din anul 2002, modelul Vectra a devenit unul dintre cele mai de success sedanuri din Europa din clasa medie şi s-a menţinut pe această poziţie până în anul 2005, cu o cotă de piaţă de peste 10 la sută. Per total, până în prezent au fost comercializate în întreaga lume peste 600.000 de autovehicule Vectra din generaţia a treia. De asemenea, această gamă a avut un rol esenţial în cadrul rezultatelor topului Opel 30, în urma numeroaselor teste efectuate de presa auto din Germania şi din întreaga Europă începând cu anul 2004. Modelul Opel Signum a obţinut, de asemenea, rezultate remarcabile în ceea ce priveşte satisfacţia clienţilor în cadrul ultimului raport J.D. Power din Germania: modelul Opel Signum a fost numit în acest sondaj cel mai bun autovehicul produs în Germania (raportul evaluează şi coeficientul de fiabilitate).

Cumpărătorii noilor modele Vectra şi Signum beneficiază nu numai de un nou design, o dinamică a conducerii îmbunătăţită şi numeroase alte detalii de rafinament, ci şi de preţuri competitive.

Design: Secţiune frontală dinamică în noul limbaj de design Opel şi habitaclu de înaltă calitate

Caracteristica distinctivă a noului sedan Vectra cu patru şi cinci uşi, a modelului Vectra Caravan şi a celui Opel Signum este noul design al secţiunii frontale – încă o îmbunătăţire a noului limbaj de design Opel. Secţiunea frontală împreună cu profilul caracteristic exprimă dinamism şi sportivitate. Alte trăsături distinctive sunt pliurile caracteristice mărcii Opel de pe capota motorului, forma conică a barei de protecţie din faţă şi, cel mai important, noile faruri frontale, care se întind până la aripa şi capota cu un nou design. Cu lămpi cilindrice, de culoarea cromului, situate în spatele unor geamuri transparente, farurile frontale reprezintă elementele de atracţie cele mai evidente ale secţiunii frontale. Caracteristica dominantă a grilei radiatorului este o bară tranversală lată din crom pe care este aplicată emblema Opel de mari dimensiuni.

Pentru a sublinia vizual poziţia specială a modelului Signum, drept un prim exemplu de dinamică şi eleganţă combinate cu o flexibilitate unică a habitaclului, proiectanţii au pus un accent deosebit pe designul secţiunii frontale a noii versiuni. O fantă de ventilaţie centrală încadrată de o ramă cromată în formă de U şi proiectoare pentru ceaţă încadrate în crom evidenţiază liniile verticale şi transmit o eleganţă discretă.

Habitaclul modelelor Signum şi Vectra se defineşte mai mult decât niciodată, prin dotări de înaltă calitate la nivel vizual şi tactil. Secţiunile superioare ale panoului de bord şi ale capitonajului portierelor au o nouă textură cu aspect de piele.
Locul şoferului va da o impresie mai uşoară şi mai elegantă graţie noilor contururi ale panoului de bord, colţurilor rotunjite ale fantelor de ventilaţie şi butoanelor de comandă cromate (începând cu versiunea Elegance). Toate acestea sunt completate de noul design al tapiţeriei şi de decorul bordului cu inserţii cu aspect de lemn, aluminiu sau linii fine negre (începând cu versiunea Elegance decorul bordului este în două culori). Toate versiunile noilor modele Vectra şi Signum sunt prevăzute cu un volan sport cu trei spiţe.

Motoare: Noul motor turbo de ultimă generaţie 2.8 V6 şi o gamă de motorizări diesel extinsă

O gamă largă de motoare ECOTEC este disponibilă pentru noile modele Vectra şi Signum – cinci motoare pe benzină (1,6 – 2,8 litri, 100 – 230 cp) şi patru motoare pe motorină common-rail CDTI (1.9 – 3.0 litri, 100 – 184 cp). Filtrul de particule Diesel (DPF) este standard pentru noile modele 3.0 CDTI, dar se găseşte şi la unităţile 1.9 CDTI din cadrul modelelor Caravan şi Signum şi la toate versiunile cu transmisie automată. Toate tipurile de motoare sunt în conformitate cu normele Euro 4 privind emisiile de noxe.

Cel mai puternic motor pentru toate versiunile modelelor Vectra şi Signum este o unitate complet nouă de 2,8-litri, din aluminiu, pe benzină, cu şase cilindri, cu o turbosuflantă cu sloturi spiralate duble, pentru a dispune de putere deplină în toate situaţiile de conducere. Motorul V6 la şaizeci de grade cu control variabil al supapelor furnizează 90 la sută din cuplul maxim de 330 Nm la 1500 rpm. Performanţa motorului este la fel de impresionantă: sunt necesare doar 7,3 secunde pentru a accelera de la zero la 100 km/h şi viteza maximă (limitată electronic) este de 250 km/h – un nou record pentru Vectra.

Motorul de ultimă generaţie pe motorină este 3.0 V6 CDTI cu 135 kW/184 cp şi un cuplu maxim de 400 Nm de la 1900 rpm. Sedanul Vectra se mândreşte cu un consum de combustibil de numai 6,9 litri la 100 km. O versiune nouă din gama diesel este cea de 100 cp – suplimentară faţă de unităţile de 120 cp şi 150 cp – ale motorului1.9 CDTI. Unităţile cu o capacitate de 1,9 litri sunt prevăzute cu sisteme de injecţie directă multiplă de ultimă generaţie şi valori înalte ale cuplului (260 până la 320 Nm) cu o valoare medie scăzută a consumului de combustibil MVEG (5,7 până la 5,9 litri la 100 km).

În funcţie de tipul de motor, pentru modelele Vectra şi Signum este disponibilă câte o transmisie manuală sau automată cu cinci sau şase trepte. În afară de unităţile de bază pe benzină, cu o capacitate de 1,6 şi 1,8 litri, toate tipurile de motoare dispun din fabrică de o cutie de viteze manuală cu şase trepte, în timp ce motoarele Turbo 2,8 V6, 1,9 CDTI cu 150 cp şi 3,0 V6 CDTI sunt prevăzute cu o transmisie automată cu şase trepte şi sistem ActiveSelect.
Şasiul: Manevrare îmbunătăţită şi confort sporit

Varianta de şasiu IDS îmbunătăţită (Sistem Interactiv de Conducere) furnizează o manevrare şi mai eficientă a autovehiculului, oferind în acelaşi timp un confort sporit. Noul reglaj al suspensiilor din faţă şi din spate cât şi al direcţiei îmbunătăţeşte stabilitatea autovehiculului şi capacitatea de a reacţiona mai prompt la manevrele şoferului în timpul conducerii în linie dreaptă. În plus faţă de reglajul şasiului, bucşele optimizate ale punţilor din faţă şi din spate sunt principalele responsabile pentru sporirea confortului.

Şasiul IDSPlus prevăzut cu suspensii adaptive în timp real (CDC) şi corespondenţă între toate sistemele dinamice de conducere este încă unic în clasa medie, conferind mărcii Opel o poziţie de leader în ceea ce priveşte sistemele de şasiuri reglabile. Specialiştii din cadrul Centrului Internaţional de Dezvoltare Tehnică (ITDC) din Rüsselsheim au actualizat şi software-ul CDC ca parte integrantă a modificărilor aduse şasiului pentru noile modele Vectra şi Signum, ceea ce a avut drept rezultat o dinamică şi un confort şi mai sporite în timpul conducerii.

Elemente tehnice atractive: Gama de top extinsă

Elementele atractive legate de inovaţiile tehnice includ sistemele IDSPlus cu CDC şi faruri adaptive AFL conectate la volan. Sistemul de iluminare adaptivă bi-xenon pentru modelelele Vectra şi Signum este singura aplicaţie din lume care oferă în aceeaşi unitate iluminare dinamică la curbe cu iluminare adaptivă statică şi iluminare reglabilă pe şosea. Alte elemente de atracţie includ scaunul şoferului MultiContour cu ventilaţie şi recomandat din punct de vedere ortopedic, care poate fi reglat astfel încât să se adapteze perfect nevoilor şoferului, cât şi trei noi caracteristici inovatoare: Trailer Stability Assist (Asistent de stabilitate la remorcare), care previne momentele de deplasare instabilă pe şosea a combinaţiei autovehicul-remorcă, sistem de încălzire Quickheat şi un portal pentru telefonul mobil prevăzut cu interfaţă Bluetooth şi comandă vocală.

Varietate: Gamă de modele extinsă pentru a satisface nevoile clienţilor

Sedanul Vectra cu patru uşi este oferit în versiunile de echipare Essentia, Elegance şi Cosmo. Modelul cu cinci uşi şi versiunea Caravan sunt disponibile şi în versiunea Sport. Cu excepţia motorului de 1,8 litri, modelul Sport cu cinci uşi va fi denumit GTS. Signum va fi oferit în variantele Elegance, Sport şi Cosmo. Toate modelele, inclusiv versiunile de bază, sunt prevăzute standard cu pachetul complet de dotări de siguranţă şi confort.
Acesta include aer condiţionat, ABS, airbag-uri frontale, laterale şi cortină, închidere centralizată cu telecomandă, scaunului şoferului reglabil pe înălţime, geamuri electrice faţă, volan cu 3 spiţe reglabil pe adâncime şi pe înălţime, radio CD, computer de bord şi oglinzi retrovizoare exterioare încălzite şi reglabile electric.

În timp ce sedanurile se mândresc deja cu un spaţiu generos pentru pasageri şi bagaje (versiunile în patru/cinci uşi dispun un volum de la 500 până la 1050/1360 litri), versiunea Vectra Caravan continuă să stabilească reperul pentru clasa medie, cu o capacitate maximă de încărcare de1850 litri (norma VDA). În plus, versiunea Vectra Caravan este disponibilă împreună cu numeroase dotări suplimentare inteligente şi foarte practice, cum ar fi sistemul versatil FlexOrganizer pentru compartimentul de bagaje, hayonul acţionat prin intermediul telecomenzii (dotare standard pentru versiunea Cosmo) şi un dispozitiv de remorcare pivotant.

Inovaţie: Conceptul modelului Signum reuneşte avantajele versiunii Caravan cu proporţiile armonioase ale modelului sport coupé

Conceptul inovator al caroseriei, care combină spaţiul amplu al versiunii Caravan cu proporţiile armonioase ale modelului sport coupé şi flexibilitatea neegalată a habitaclului, conferă modelului Signum un loc special în această gamă. Opel Signum are acelaşi ampatament (2830 mm) ca şi versiunea Vectra Caravan, cu 130 mm mai mare decât cel al versiunii Sedan. Prin intermediul conceptului inovator FlexSpace de reglare a scaunelor din spate, modelul Signum furnizează o flexibilitate optimă în cadrul unui aspect dinamic şi elegant. Sunt necesare doar câteva reglări rapide şi facile pentru a transforma autovehiculul cu cinci scaune într-unul cu patru scaune, cu un confort excepţional întâlnit de obicei doar la autovehiculele de lux. Fiecare scaun lateral din spate se poate glisa cu 130 mm, pentru a furniza un spaţiu maxim pentru picioare sau pentru mai multe bagaje. Cu toate scaunele din spate rabatate, se crează un spaţiu de încărcare complet plat. În această configuraţie volumul pentru bagaje ajunge la aproape 1410 litri.

15 January 2008

Scurt Istoric

Istoria Opel

Opel în prezent - Dezvoltare de-a lungul anilor.

Opel a început să producă automobile în anul 1899, volumul de producţie fiind de 11 automobile pe an. În 2002, în capacităţile de producţie şi de asamblare situate în 6 ţări din Europa Centrală şi de Vest au fost produse 1,6 milioane autoturisme şi vehicule comerciale Opel şi Vauxhall. În afara Europei, produsele purtând marca Opel – incluzând vehiculele produse cu tehnologia Opel – sunt realizate în 13 capacităţi de producţie şi de asamblare.

Produsele Opel/Vauxhall sunt vândute sub diferite nume de marcă în 170 de ţări de pe 5 continente.

Încă de la înfiinţare, în 1862, Opel şi-a propus să facă tehnologia accesibilă pentru un segment cât mai larg de clienţi. Această viziune a rămas la baza activităţii, începând cu producţia de maşini de cusut, ulterior de biciclete, până în prezent, când ea reprezintă inima întregii producţii de automobile.

Opel are un profil de marcă puternic, definit de patru linii directoare:
- Modularitate şi flexibilitate interioară
- Dinamica condusului
- Design modern, distinctiv
- Sisteme de divertisment moderne

14 January 2008

Premiu dupa premiu...







Noul Opel Corsa câştigă premiu după premiu
• Revista britanică de specialitate “What Car?” acordă modelului Corsa titlul de „Car of the Year 2007”
• Noul Corsa culege laude din toată Europa.
Noul Corsa a obţinut recent titlurile de „Car of the Year 2007” şi „Best Supermini”, acordate de revista britanică “What Car?”. Corsa a surclasat 14 câştigători ai diverselor categorii în cursa pentru cele mai râvnite distincţii, sporindu-şi lista de premii europene. În cuvântarea ţinută la ceremonia exclusivistă desfăşurată la Londra, la Grosvenor House Hotel din Park Lane, Directorul General Vauxhall (Opel), Bill Parfitt, a declarat: “Suntem încântaţi că noul Corsa a obţinut acest prestigios premiu. Ştim că această maşină este perfectă din toate punctele de vedere, iar acest lucru este susţinut de numărul comenzilor şi de performanţele extraordinare evidenţiate în showroom-uri şi comentariile din presă.”

Pe lângă spaţiu, rafinament, valoare şi construcţie bună, siguranţa, nivelul de poluare redus şi aspectul excepţional al celei de-a patra generaţii Corsa sunt aspectele esenţiale care au contribuit la câştigarea acestui ultim premiu. “A fost nevoie să învingă nişte maşini incredibil de capabile pentru a câştiga premiul nostru „Best Supermini”, ca să nu mai vorbim de „Car of the Year 2007”,” a declarat Steve Fowler, Group Editor al revistei “What Car?”. “Corsa este un model deopotrivă uşor de condus şi aspectuos. Ne place nivelul complet al pachetului Corsa – îndeplineşte toate cerinţele cumpărătorilor de modele supermini. Din punctul nostru de vedere, este cel mai bun model nou pe care am avut ocazia să-l testăm în ultimele 12 luni.”

Lista de premii, mereu în creştere, pe care Corsa le-a câştigat, îi evidenţiază şi calităţile remarcabile: cea mai bună maşină din clasa mică – distincţie oferită de ADAC Reader’s Choice Award “Gelber Engel 2007” în Germania, “Maşina de familie a anului” în categoria modelelor de până la 14.500 de euro, premiu acordat de Asociaţia şoferilor flamanzi din Belgia şi “Autobest 2007”, cel mai important trofeu auto din Europa Centrală şi de Est. În plus, peste 140 de jurnalişti de specialitate din Germania, Austria şi Elveţia au numit populara Corsa “Top Car 2007”.

Ediţiile naţionale ale revistelor “Autobild” din Polonia, Serbia şi Croaţia au acordat modelului Corsa titlul de “Number 1 Car”. În România, Corsa a fost votată „Maşina Anului 2007 în România”, iar în Croaţia a câştigat premiile Asociaţiei jurnaliştilor croaţi şi Asociaţiei automobilistice. Mai mult, Corsa a primit titlul de “Maşina anului” în Serbia şi Slovenia.

Despre mine...







Tematica noului model Opel Corsa GSi
este „mai multă substanţă decât spectacol”. În contrast cu modelul Opel Corsa OPC, noul GSi radiază un aer sportiv subtil, punând mai puţin accent pe nivelul ridicat de performanţă şi urmează să fie prezentat în cadrul Salonului Auto din Barcelona (perioada de desfăşurare 7 - 17 iunie 2007). Puternicul motor turbo ECOTEC de 1,6 litri din dotarea GSi generează 110kw/150 CP la 5000 rpm, clasând acest nou model sport între modelul Corsa 1.7 CDTI (125 CP) şi modelul de înaltă performanţă Corsa OPC (192).
Cumpărătorii modelului Corsa GSi au de ales între variantele cu trei şi cinci uşi. Prevăzut cu un motor turbo pe benzină de 1,6 l, noul Corsa atinge o viteză maximă de 210km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,1 secunde. Sistemul de servodirecţie asistată electronic (EPS) cu un nivel de asistenţă progresiv variabil şi şasiul sport coborât (faţă: 18 mm, spate: 15 mm), prevăzut în dotarea standard cu sistem ESP, asigură un nivel ridicat de agilitate în timpul condusului.
Designul Corsa GSi este de asemenea atletic, beneficiind de modificări la exterior cum ar fi extensii spoiler faţă şi spate, spoiler acoperiş, pragurile laterale, ţeavă de eşapament cromată cu aspect sport şi jantele din aliaj de 17 inch. Ambianţa dinamică din interior este pusă în evidenţă de scaunele sport confortabile, cu capitonaj în gri închis/roşu şi susţinere laterală, de volanul capitonat cu piele şi inserţii de culoare roşie, de centurile de siguranţă de asemenea de culoare roşie şi de pedalele din aliaj.

Noutati in materie de Corsa






Noul Opel Corsa GSi: un nivel ridicat de performanţă şi o alură sportivă subtilă
• Motorul pe benzină de 150 CP este disponibil pentru modelele cu 3 şi 5 uşi
• Legendarul concept GSi beneficiază de o actualizare modernă.

13 January 2008

Un 4x4 gata de explorare.






EXPLORE ...

… the City Limits.Nu te-ai dovedit niciodată timid când a fost vorba să explorezi un teritoriu nou, aşa că este extraordinar să ştii că acum poţi merge oriunde în lume având de partea ta deplină încredere şi mult stil. Deci cucereşte oraşul cu noul şi elegantul tău Opel Antara.

EXPLOREAZĂ-ŢI ...
... pasiunea pentru „delicatesele” pe care le întâlneşti în viaţă.Desfată-te cu excepţionalul confort oferit de Antara. Materialele şi execuţia de calitate sunt combinate într-un interior atât de atrăgător încât ţi se taie răsuflarea. La volanul noului Opel Antara te afli în cel mai bun loc care poate exista.

EXPLOREAZĂ-ŢI ...
... entuziasmul pentru creativitate.Linii ondulate, curbe fluide şi proporţii perfecte – noul Opel Antara deţine stilul cel mai plin de inspiraţie din oraş. O caroserie dinamică, foarte îngrijită, cu o structură puternică, solidă care asigură amestecul perfect al stilurilor complementare. Lasă-te inspirat de noul tău Antara – oriunde vei dori să conduci.

Tracţiune integrală (AWD)
Antara este echipat cu o tracţiune AWD comandată electronic. În condiţii normale de antrenare, puterea este transmisă roţilor din faţă. Totuşi, în condiţii dificile sau de patinare sistemul AWD se va angaja automat, comandând acţionarea 50:50 faţă-spate pentru tracţiune optimă.

Sportiv din nastere.






Noul Opel GT
. A început cu inocenţă.

O privire, o atingere.Şi apoi, o urmă de plăcere ascunsă.Aşa că, inevitabil, a devenit...
O obsesie.

Nerăbdătoare
după atingerea ta. Dusă până la limite de puterea ta extraordinară.Lăsată fără respiraţie datorită strânsorii tale neînduplecate.
Tentată, sedusă şi acum, nerăbdătoare ...

Stimulată
de silueta ta
Un corp atât de atrăgătoratrage atenţia oriunde mergi
Uimită, fascinată şi vrăjită...

Astra Twin Top!?!


Flexibilitate
Deoarece ceea ce este interesant cu privire la tehnologie este modalitatea prin care face ca lucrurile simple din viaţă să fie şi mai uşoare.Când echipa de design Opel a creat noul Astra TwinTop, au convenit asupra unui lucru: funcţionalitatea trebuie să fie mână în mână cu designul. În acelaşi timp, vehiculul trebuie să ofere spaţiul maxim pentru pasageri şi bagaje.

Sistem inovativ al acoperişului
Soluţia a fost să se construiască un hardtop simplu, din trei secţiuni - faţă de cel convenţional din două piese - care se pliază compact în compartimentul pentru bagaje, pentru a economisi spaţiu. Această tehnologie nu numai că asigură plierea şi deschiderea în siguranţă a acoperişului, în mai puţin de 30 de secunde, şi la o viteză de până la 30 km/h, a asigurat şi că designerii au avut libertatea de a crea stilul vehiculului aşa cum au dorit - nu aşa cum ar fi trebuit să fie. Pentru modelul Cosmo (opţional pentru Enjoy) acoperişul se poate plia sau deschide şi cu ajutorul telecomenzii.